Unul dintre subiectele discutate în ședința trimestrială a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) care a avut loc astăzi la Palatul Cotroceni a fost și cumpărarea noului avion destinat exclusiv zborurilor demnitarilor. Decizia care a stârnit controverse în Senat, mai ales în jurul estimării că aeronava ar urma să coste peste 60 de milioane de euro cu tot cu echipamentele speciale, a fost pentru moment amânată.
„În cadrul ședinței, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au dezbătut și tematica referitoare la constituirea, la nivelul Ministerului Apărării Naționale, a capabilității aeriene pentru executarea zborurilor speciale și au decis să amâne luare unei decizii în acest sens”, a anunțat Președinția, la finalul ședinței.
Amânată a fost și Strategia industriei naționale de securitate, Consiliul Suprem de Apărare a Țării luând decizia de a relua subiectul în viitoarea ședință, după aprobarea proiectului într-o ședință a Guvernului României.
Consiliul a avizat însă mai multe dispoziții din proiectul de Lege privind constituirea și menținerea unui nivel minim de rezerve de țiței și de produse petroliere, prin care se stabilesc condițiile de constituire, menținere, control și supraveghere ale unui nivel minim de rezerve de țiței și produse petroliere, destinate utilizării în cazul apariției unei disfuncționalități majore în aprovizionarea pieței naționale cu țiței și/sau produse petroliere.